Aş comenta câteva dintre ele, dar vi le ofer mai întâi în stare pură... Subiectele sunt aici.
- În povestea Cireşarii de Constantin Chiriţă ne transmite o comunicare despre un grup de copii pe care îi transformă la un moment dat în craii care o salvează pe fata îmbrăcată în alb din ghiarele omului din pădure. Grupul de copii Cireşarii era un grup încrezător de a salva pe fata în alb. În oraşul lor ei erau singurii care îl înveseleau.
- ...cartea îl teleporta în Evul Mediu...
- Opinia mea despre fragmentul "Cireşarii" scris de Constantin Chiriţă este una fantastică.
- ...colega mea are o imaginaţie curată lucioasă ca smaraldul.
- Sa dus în Evul Mediu ca să citească nişte cărţi care erau din copilărie ca să-i aducă aminte şi el cum era în copilărie. Şi dădea paginile cu o durere mare în suflet.
- Vlad a luat un medicament împotriva emoţii: să trăiască emoţia tuturor, adică să muncească mai mult la citit până îi va cădea capul pe jos până când îi vor cădea grele mâinile. Cartea în Evul Mediu printre dueluri, paginile cele mai frumoase ameninţau pleoapele până la grote înfricoşătoare.
- În lectura Cireşarii Mama era inundată de lumină. [Dan ar fi dat replica p[rin'ilor care se certau:] - Treaba voastră, dacă voi amândoi aş ales să-mi stricaţi seara treaba voastră eu de azi înainte nu mai vorbesc cu voi şi aici am încheiat cu voi.
- În acest fragment este vorba despre un copil pe nume Dan care citea în miezul nopţi un jurnal de groază...
- El era foarte fericit că i-am făcut acest cadou [o carte de 600 de pagini] pentru că este conectat la aceea carte şi găseşte înstantaneu ideea principală.
- Colega mea este înaltă, slabă, informată, isteaţă şi cu înclinaţie spre literatură. Are o bibliotecă mare şi ochii ca cepele de atâta citit.
- ...mama se supăra, era rănită de lumina care cuprindea întreaga casă.
- Colega mea... este pasionată de lectură... Are un dar nemaipomenit, nemaiîntâlnit şi ar trebui să-l preţuiască cât îl are.
- Acest coleg al meu este foarte retras şi nu prea vorbeşte cu nimeni, pe el îl defineşte lumea cărţilor... Pe acesta îl văd tot timpul alb la faţă de parcă iar fi rău, când citeşte îi place să se mişte în toate părţile de parcă ar fi opsedat de acţiune.
Nu mă pot abţine totuşi să nu scriu câteva cuvinte. Se vede treaba că noua generaţie s-a specializat pe limbajul nonverbal, adică nu mai contează aşezarea în pagină, scrierea îngrijită şi cu diacritice, fragmentarea mesajului în propoziţii legate logic între ele. Totul e să reuşească să scrie, că doar se înţelege şi aşa, după principiul comunicării în lumea virtuală (messenger, skype, FB şi altele). Iar pasiunea pentru lectură a ajuns o boală grea cu semne vizibile pe piele ce marchează psihic şi mental comunitatea - unii ar zice să ne ferim de ea. Că o fi vina societăţii, a familiei ori a guvernului mârşav, a timpurilor, a timpului care se tot comprimă... nu ştim. Dar rău am mai ajuns!
