Copiii au avut intotdeauna darul unei imaginatii ingenue, nealterate de conventii, restrictii, autocenzurare etc. Astfel ca "perlutele" sunt rodul unui univers incredibil, unic, imposibil de reprodus in cuvinte sau imagini, un univers pentru care ar ucide scriitorii fara sclipire, un univers pe care il pierdem de fiecare data cand ne dorim sa fim prea seriosi, prea... maturi.
Incerc, deci, cu mintea mea limitata sa patrund sau macar sa spicuiesc din culoarea copilariei. Chiar spuneam cuiva zilele trecute ca retraiesc copilaria prin ochii fiicei mele. Asa reinvat sa fiu copil. Va rog, nu-mi spuneti daca nu reusesc.
Duminica, 29 mai 2011
Ne plimbam prin Copou, in parc. Admira florile, copacii, bancile, copiii, leii... dar cel mai mult ii place in foisor. Ajunsi acolo rasufla usurata spunandu-ne ca nu ploua - de fapt nu ploua nici dincolo de acoperisul de deasupra noastra. La protestele noastre inutile, ne da si explicatia: a dat Doamne-Doamne la zero pe buton si de aceea nu ploua...
Duminica, 5 iunie 2011
Ii place sa priveasca cerul, cerul de vara... Norisorii rasfirati par ca niste franturi de vis, racorosi, aromati poate... De la inaltimea balconului ii cheama parca, ii vrajeste cu privirea pana este ea insasi sub vraja lor.
Imi spune ca vrea sa-mi faca o inghetata din nori. O inghetata tutti frutti (dar ea nu stie cuvantul acesta), cu arome de capsune, de cirese, ciocolata, banane... Ghiciti cum ajunge ea la norisori? Simplu, ingenios: zboara cu tricicleta ei pana la nori (nu, nu a vazut ET), flutura din maini ca sa-i adune, ii pune un bat si gata e inghetata :). Imaginati-va cata economie am face cu o asemenea reteta si cata racoare ar fi la noi!
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu